Pentru părinţi

Înscriere studiu copii preşcolari (4-7 ani) ~ Martie - Iunie 2014

 

Descriere studiu

’’Dezvoltarea cognitivă şi socio-emoţională la preșcolari”

Echipa DECADE din cadrul Laboratorului de Psihologia Dezvoltării, Departamentul de Psihologie, Universitatea Babeș-Bolyai inițiază în această primăvară o cercetare care își propune să urmărească relațiile dintre progresele semnificative la nivelul gândirii, limbajului și la nivel socio-emoțional din perioada preșcolară (4-7 ani). Studiul presupune aplicarea de probe psihologice (vezi detalii) copiilor in 3 etape distincte (studiu longitudinal), plasate la un interval de aproximativ 6 luni.

  • Probele aplicate vor fi sub formă de jocuri, unele computerizate, altele nu. În cazul probelor computerizate, copilul va fi aşezat la o masă în faţa unui ecran pe care i se vor prezenta diferiţi stimuli la care el va trebui să răspundă prin apăsarea unei taste.

  • Probele care vor fi aplicate copiilor, precum şi  chestionarele pe care dumneavoastră le completați nu implică niciun risc sau disconfort. Foarte rar se întâmplă ca participanţii să se plictisească şi să nu mai dorească să participe, caz în care se întrerupe testarea fără nicio consecinţă negativă pentru copil, participarea fiind voluntară.

poza1
poza2
poza3
1/3 
start stop bwd fwd

DETALII LEGATE DE ORGANIZAREA CERCETĂRII

  • Testările au loc începand cu luna martie, în fiecare după-masă de luni până vineri și sâmbată dimineața, prin programare prealabilă

  • Pentru prima sesiune din cele trei, copiii sunt testaţi individual în două întâlniri distincte, care durează în medie o oră.

  • Dacă participați la prima sesiune de evaluare, este esențial să participați și la cele două care o vor urma (în perioada septembrie-mai 2014 și septembrie-mai 2015), altfel nu vom putea urmări dezvoltarea copilului dvs. În perioada precizată – măsurătorile repetate sunt sigura modalitate prin care putem înregistra progresul în acest interval (4-6 ani).

  • Aplicarea probelor se desfășoară în Laboratorul de Psihologia Dezvoltării (Str. Republicii nr. 37, în cadrul Institutului de Psihologie). În momentul în care veți ajunge cu copilul la poarta institutului vă va aștepta un membru al echipei. În timpul evaluării copilului, veți completa chestionare referitoare la copilul dumneavoastră, într-o sală separată.

  • Toate datele colectate rămân confidenţiale. Accesul la acestea este permis doar membrilor echipei implicaţi în acest studiu. Copiii primesc un număr de identificare, astfel încât răspunsurile să nu poată fi relaţionate cu un anumit copil. Rezultatele vor fi comunicate (la cerere) fiecărui participant într-un raport sintetic, dupa evaluarea şi analiza datelor, cu păstrarea confidenţialităţii.

  • Înainte de fiecare sesiune de evaluare, veți primi un formular de CONSIMȚĂMÂNT INFORMAT în care e descrisă mai detaliat procedura din fiecare etapă. Doar copiii care au acest formular semnat de părinte și chestionarele completate vor fi evaluați. Dorim să subliniem faptul că participarea copilului la această cercetare este voluntară. Aceasta înseamnă că puteţi refuza participarea la cercetare în orice moment al acesteia, chiar şi după semnarea acordului.

  • Pentru informaţii suplimentare nu ezitaţi să ne contactaţi la telefon 0742.637.944 (Psiholog Cristina Fizeșan) și la e-mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

  • Dacă doriți să vă înscrieți la studiu, este necesar să ne trimiteți un e-mail cu titlu ÎNSCRIERE pe adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. în care să precizați data nașterii copilului dvs. și un număr de telefon/adresă de e-mail la care puteți fi contactat/ă pentru a stabili o programare. De asemenea, vă puteți înscrie printr-un telefon la numărul 0742.637.944 (Psiholog Cristina Fizeșan).

Vă mulţumim pentru colaborare!

Echipa DECADE

Coordonator de proiect,

Lector univ. dr. Laura Visu-Petra